Timp de mers: 4-5 ore.
Marcaj: banda rosie.
Anotimp: toate, dificl iarna.

Poteca porneste din parcarea manastirii Turnu. Umpleti-va bidonul cu apa de la izvorul din stanga parcarii, apoi catarati-va pe radacinile de langa gard pana iesiti in drum. Aici e o bucata maloasa indiferent de sezon, dar dupa ea nu mai aveti treaba.

Dupa vreo ora de mers o sa ajungeti in punctul numit „La troita”, unde puteti lua o pauza. Drumul devine mai relaxat, iar dupa circa jumatate de ora veti ajunge langa un bolovan impozant aflat in partea dreapta. Urcati-va pe el si puteti admira varful Cozia in stanga, Valea Pausii sub, iar in fata veti vedea stanca muntelui Salbaticu. Daca e vara, uitati-va de doua ori pe ce calcati sau puneti mana, e plin de vipere. Au prostul obicei sa stea nemiscate pana in ultima clipa pentru a se feri de pradatori si sunt greu de depistat cand nu se misca. Nu cred ca va doriti sa fiti muscat de una.

Coboriti de pe bolovan inapoi in poteca si continuati in coborare usoara pana intalniti indicatorul catre Scortaru. Urmariti banda rosie de pe copaci pe o brana destul de ingusta pana cand poteca iese intr-o mica sa stancoasa. De aici va continua domol pentru circa jumatate de ora. Din nou, mare grija pe unde puneti piciorul vara. in partea dreapta veti gasi un izvor cu debit mic, ultima sursa de apa pana la cabana. Umpleti-va cu apa, eventual bidonul.

Poteca isi pierde cumpatul curand si ajunge pe tot felul de pietre alunecoase, desprinse din pereti, scotindu-va intr-o vale doar ca apoi sa va tranteasca un prapad de urcus pana in muchia Turneanu. Sus veti intalni o alta poteca, marcata cu triunghi rosu, care pleaca tot de la manastirea Turnu. Fix cum iesiti din padurea de fag, veti intalni un mic adapost din lemn unde puteti lua o bine-meritata pauza. Daca e vara, luati-va pantalonii. in fata o sa se dezlantuie iadul, prezent sub forma unui desis de urzici. Va trebui sa le indurati vreo jumatate de ora, pana cand poteca ajunge in padure. stiu, pantalonii lungi nu ajuta prea mult, era mai bine cu scurti? Apropo, zona e vizitata de mistreti si ursi. Faceti-va auziti din timp ca sa se poata pregati pentru luarea pranzului.

Presupunand ca sunteti inca in viata, dupa inca vreo ora veti ajunge la Pietrele Vulturilor, punct in care fie urmati una din nenumaratele poteci care duc spre varf, fie va vedeti de treaba si continuati spre cabana. Destupati o bere si felicitati-va.

Timp de mers: 4-5 ore
Marcaj: triunghi rosu.
Anotimp: dificil iarna, evitati-l dupa ploaie.

E cel mai scurt traseu catre varf si porneste tot din parcarea manastiri, dar pe partea stanga cum va uitati catre varf. Traseul incepe din spatele manastirii, catre nord, debutand cu o bijuterie de panta pe care va veti scuipa plamanii pana ajungeti in mirobolanta zona cu urzici de sus. Poteca ocoleste Pietrele Rosiei, dar nu va va menaja. Daca e uscata, veti ajunge la adapostul de la intersectia cu Scortaru in aproximativ doua ore. in caz ca n-ati mai injurat de multa vreme si va era dor, sugestia mea e sa urcati pe aici primavara, cand poteca devine un amestec delicios de zapada flescaita si noroi. Sau – mai bine – sa coboriti pe aici in aceeasi perioada a anului.

Timp de mers: 5-6 ore.
Marcaj: banda albastra.
Anotimp: dificil iarna.

Traseul porneste din gara Lotru. Puteti ajunge aici si cu masina, trecand peste baraj, dar cea mai buna alegere e trenul. Mergeti spre sud, urmarind drumul neasfaltat de langa calea ferata. in dreptul ultimelor case isi schimba brusc directia catre stanga, la 90 de grade. Treceti prin pasuni pana cand intalniti un fir de apa. Umpleti-va bidonul, nu veti mai gasi pana in apropierea cabanei. Treceti peste parau si pregatiti-va psihic pentru urcusul zdravan prin padurea de fag, mesteacan, stejar, molid si zada.

Dupa vreo trei ore de urcat veti ajunge in Poiana lui Gavrila, un loc de unde se poate vedea foarte bine Valea Oltului. Continuati sa urmariti muchia, intrati din nou in padure, inca un urcus, treceti pe sub niste stanci aflate in stanga potecii, apoi iesiti in Poiana Urzica Mica. Nu stiu de unde-i vine numele, dar urzicile numai mici nu sunt.
Marcajul si poteca se pierd destul de usor in poiana, dar pot fi gasite mergand spre dreapta la 90 de grade, urmarind liziera in urcare usoara. Uitati-va cu atentie dupa semne la margine padurii. Odata ce gasiti poteca, va fi greu de pierdut mai departe, fiind lata si usor de urmarit. La cateva minute mai in fata veti intalni un izvor. Cu putin noroc veti fi ignorati de mistreti si ursi, iesind in scurt timp in poteca de pe Turneanu. Ajunsi la cabana, deschideti-va o bere rece si laudati-va ca ati venit din Lotru pe Varatica. Da, laudati-va, nimeni nu prea urca pe aici, majoritatea coboara. Daca mai era si zapada cand ati urcat, felicitari! Aveti cateva doage lipsa, ca subsemnatul.

Marcaj: banda albastra.
Timp de mers: 5-6 ore.
Anotimp: oricare, ceva mai dificil iarna.

Poteca e comuna cu cea care urca pe Scortaru pana langa indicator. in loc sa urcati pe brana, continuati pe drumul lat, treceti pe langa Grotele din Drum si va indreptati spre manastirea Stanisoara. Un izvor amenajat sta chiar langa poteca, la cateva zeci de metri mai jos de manastire. Umpleti-va bidonul. in caz ca timpul va permite o ora jumatate de ocol, va recomand sa urmati poteca din stanga (pe langa parau) pentru a vedea cascada Gardului. Caderea de apa e in jur de 17m si arata impresionant cand debitul de apa e serios.

Faceti cale intoarsa la izvor, umpleti-va bidonul daca n-ati facut-o inca, apoi treceti prin curtea manastirii pana cand ajungeti la un alt adapost din lemn, aflat in partea dreapta. Zona asta e plina de mure pe timpul verii (august-septembrie). Daca va aflati aici in perioada potrivita, faceti o oprire la standuri si imbuibati-va pana nu mai puteti. Eu fac chestia asta de fiecare data si regret la nici jumatate de ora dupa.

Revenind la adapost, in dreapta acestuia se poate vedea un drum de car, destul de lat, care continua pe muchie si va scoate tot la manastire. E o alternativa la traversarea curtii. Continuati spre stanga, urmand sa treceti printr-o zona care geme de ghiocei primavara. De aici poteca incepe sa urce destul de abrupt si sustinut pana veti ajunge la o zona stancoasa prevazuta cu cabluri. Daca e vara, va spun din nou: aveti grija pe ce calcati si pe unde puneti mana! Vipere prefera stancile si stau nemiscate.

Zona cu cabluri se termina destul de rapid si va scoate intr-un punctd e belvedere numit Coltul lui Damaschin. Manastirea Stanisoara se va vedea superb, incadrata de stancile verticale ametitoare din laterale si de sub. Da, sunt vreo 40m de cazut pana jos in poteca, aveti grija!

Urmati in continuare poteca, plina de serpentine stanga-dreapta pana ajungeti in muchie. Din nou stanga, iar in curand veti iesi din padure in golul alpin. Muntele Durduc se afla in stanga, o stanca imensa pe care o puteti vizita pentru a vedea un rasarit, apus sau luminile oraselor Ramnicu Valcea si Calimanesti. De fapt, puteti veni aici oricand, mereu e ceva de vazut. inca zece minute si ati ajuns la cabana. Destupati o bere si felicitati-va.

Timp de mers: 4 ore dus-intors.
Marcaje: cruce rosie, punct rosu.
Anotimp: oricare.

Coboriti pe drumul auto dinspre nord pana ajungeti intr-o mica poienita din care se desprinde un drum catre stanga, in urcare. Veti trece printre niste zade, drumul va incepe sa coboare si veti ajunge la Poiana Mocirle, unde se afla o stana. La 50 de metri spre stanga ar trebui sa vedeti punctul rosu pe un fag batran, iar de aici veti urmari poteca destul de firava pana la Poarta de Piatra. Aceasta din urma e o arcada naturala din piatra, arcuita la circa 10m deasupra. Holbati-va, trageti niste poze, apoi urmariti acelasi drum inapoi spre cabana.

(Poteca marcata cu cruce rosie continua de la Mocirle catre Pripoare, un sat aflat spre nord est. Dezavantajul acestui traseu e ca nu stiu sa existe transport public catre si dinspre sat, motiv pentru care nu am fost mai departe. Daca aveti prieteni care pot fi convinsi sa va astepte cu masina acolo… nicio problema. Aveti totusi in vedere ca aceasta zona e cea mai putin circulata din tot masivul, iar salbaticia e la ea acasa. Va aflati pe un teritoriu populat de ursi, mistreti, lupi si risi. Comportati-va ca atare.)

Timp de mers: 2 ore.
Marcaj: banda albastra.
Anotimp: oricare.

Asa deci, tocmai ati trecut peste barajul de la Turnu in timp ce va indreptati spre manastire, dar ati remarcat o constructie antica in fata barajului? Sigur ca ati remarcat! E castrul roman Arutela, construit in anul 138 de arcasii sirieni (Suri Sagittari) la ordinele lui Titus Flavius Constans, procurorul imperial al Daciei Inferioare. Uimiti de castrul de 60x60m, uitati complet de manastire si continuati sa mergeti vreo 300m pe langa drumul plin de camioane care trec in nestire din ambele parti. Zgomotul va cam scoate din sarite, asa ca intrati in padure pe primul drum de car la stanga, urcand decent catre Poiana Nucetel. Pe majoritatea hartilor e trecuta eronat ca fiind Poiana Musetel, avand in vedere ca zona mai e cunoscuta sub numele de Nucet. Nucet, Nucetel… ati prins ideea? Revenind la drum, veti trece printr-o zona fabuloasa cu amestec de pini si mesteceni, veti intra in padure, iar dupa vreo ora veti fi La Troita. De aici puteti continua catre Turnu, Stanisoara sau Cozia, in functie de preferinte.

Marcaj: punct rosu.
Timp de mers: 10-12 ore (sau spart in doua zile).
Anotimp: primavara devreme, inainte sa infrunzeasca padurea, sau toamna tarziu, dupa caderea frunzelor si inainte de zapada. De evitat iarna pe zapada si vara, cand e plin de urzici, ursi, iar vizibilitatea e redusa.

E unul dintre cele mai frumoase trasee din parc si se numara printre favoritele mele. Desi se afla in alt grup muntos (muntii Capatinii), pe partea dreapta a Oltului, face parte tot din Parcul National Cozia. Taseul poate fi parcurs dintr-un cap in altul si intr-o singura zi, insa doar cu ruscac usor, daca sunteti in forma si cunoasteti bine zone. Recomandarea mea e sa-l pargurgeti in doua zile, pentru a va putea bucura de peisaj fara a fi nevoiti sa treceti in goana. Luati-va cortul si incercati sa mergeti cu cineva care a mai fost in zona. Traseul pierde marcajul (uneori si poteca) in zonele in care aveti cea mai mare nevoie si, chiar daca nu pare cine stie ce munte, e extrem de derutant si inselator. Varianta optima e sa lasati o masina in Brezoi si una la Motel Lotrisor.

Porniti de la faimoasa statuie a Tovarasului Taietor din Brezoi, mai nou Domnul tapinar, treceti drumul spre Monumentul Eroilor si continuati spre Voineasa pana la primul drum pavat cu piatra din stanga. Urmariti drumul, ocoliti liceul prin dreapta, apoi indreptati-va spre sud urcand pe drumul asfaltat pana dati de panoul informativ instalat de cei de la parc. Coboriti din drumul asfaltat catre dreapta, treceti peste parau si continuati printre case. in momentul in care casele se termina, poteca se ingusteaza si urca destul de abrupt spre dreapta. Dupa vreo zece minute de mers de aici veti da de un izvor, singura sursa de apa pentru urmatoarea jumatate de zi. De aici iesiti imediat intr-o pasune, urcand catre stanga, aproape de liziera. O casa prapadita poarta semnul pe una din laturi, iar mai sus de ea va trebui sa virati la stanga, pe poteca cu aspect de brana. Cautati cu atentie marcajul, mai sunt poteci in zona!
Nu mult mai sus veti ajunge la primul punct de belvedere, o zona stancoasa de pe care puteti admira Brezoiul, turtudanul (varful de langa) si Stancariile Doabrelor. Din pacate, nu departe de aici veti ramane si fara poteca, si fara marcaj. Continuati perpendicular spre muchie, pana cand ajungeti in ea. in dreapta exista un alt punct de belvedere, mai spectaculos decat primul. in stanga veti regasi atat marcajul cat si poteca dupa scurt timp.

Urmeaza o zona cu doboraturi, iar imediat dupa ea veti intalni una din zonele mai tehnice ale traseului. Poteca se inscrie pe o brana ingusta spre dreapta, ocolind o stanca, iese intr-o sa sub forma de V aflata intre zona ocolita si un coltan impunnator, apoi se inscrie in coborare catre stanga. tineti coltanul din dreapta aproape si cautati cu atentie marcajul. Dupa aceasta zona urmeaza o saritoare pe urcus care se poate catara la liber cu un stop de curaj si doua linguri de atentie. inca o data: urmariti marcajul! Nu e un loc propice in care sa cadeti si sa va rupeti ceva. Totodat, mare atentie la vipere!

Nu mult mai departe veti ajunge in varful Vulturesii, probabil locul cu cea mai buna panorama din tot traseul. Din pacate, tot aici ramaneti far marcaj si poteca. Urmariti creasta pe cat posibil pana cand ajungeti la o lama ingusta de stanca, plina de jnepeni. Coboriti cu atentie spre dreapta si veti gasi poteca. Aceasta coboara constant pentru o perioada, apoi incepe sa urce domol pana intr-o sa destul de lata, unde se petrece un fenomen destul de curios. Practic iesiti din zona de conifere si ajungeti in foioase, pe urcare. Urcati movila din fata tinand usor spre stanga, pana ajungeti iarasi in conifere.
La maximul de inaltime al potecii veti avea din nou parte de lipsa marcajul si a potecii, dand in schimb peste o lespede inclinata, alunecoasa, imprejmuita de rugi de mur. Escaladati cu grija lespedea sau ocoliti-o cu tot cu rugi, cautand apoi semne de poteca si marcaj dupa ea, in usoara coborare. La un moment dat poteca va deveni din nou vizibila, scotindu-va la Izvorul Ferigele. Beti cata va trebuie, la circa o ora distanta se afla Poiana Tarsa unde e un izvor cu debit mult mai serios. Muchia franjurata din dreapta poarta numele de Cosurile Naratului si e plina de stancarii formidabile. in spatele acestora se afla o veche poteca ce face legatura cu Claia cu Brazi, poteca inca folosita de calugari si pustnici de la manastirea Frasinei.

De la izvor, drumul se domoleste, practic urmand curba de nivel pana intr-o sa in care se mai vede un marcaj vechi. in stanga e un varf oarecum pietros si impadurit cu molid, iar in dreapta se vede o ravena destul de larga. Coboriti pe aceasta catre stanga, poteca va redeveni vizibila in scurt timp, iar dupa vreo jumatate de ora veti ajunge in poiana Tarsa. Ridicati cortul si atarnati mancarea intr-unul din fagi cu ajutorul unei corzi. Zona e frecventata de ursi, nu va fortati norocul. Puteti aprinde un foc in vatra existenta pentru a va gati mancarea si/sau pentru moral. Lasand stancile din margine in stanga si coborand circa 50m perpendicular pe poteca pe care ati ajuns, veti descoperi un izvor permanent cu debit decent.

Pentru a doua zi, traversati poiana catre valea vizibila spre est-nord est, fiind atenti la poteca marcata cu punct rosu care se va inscrie in urcus domol spre dreapta. Exista un traseu care coboara pe Valea Satului si va scoate in Brezoi, dar e fezabil doar cand apa are un debit redus. Nu de alta, dar va trebui traversata de peste 100 de ori, sansele sa ajungeti cu picioarele uscate fiind nule. in caz ca sunteti masochisti, coboriti pe vale in timpul verii, cand urzicile va trec de cap (inaltimea propriei persoane e complet irelevanta).

Revenim la traseul marcat cu punct rosu. Acesta continua cu urcari si coborari domoale pana intr-o poiana micuta, unde va trebui sa virati la dreapta dupa sfarsitul ei, iesind in Poiana lui Pavel. De aici poteca si marcajul devin extrem de evidente si incepe o coborare sanatoasa pana in drumul forestier aflat in fundul Vaii Lotrisorului. Spre final marcajul dispare complet odata cu poteca (pentru ultima oara), dar drumul e usor de gasit. Coboriti pe firul apei catre cascada Lotrisor. Desi artificiala, cei 30m arata impunator si e foarte apreciata de cataratorii pe gheata. Drumul se termina la circa 100m de motel, unde ar fi bine sa fi lasat masina. Altfel, aveti de mers 8km pe asfalt, printre camioane.

Timp de mers: 5-6 ore
Marcaje: cruce rosie, banda albastra, triunghi rosu.
Anotimp: oricare, cu conditia sa nu fie ud sau cu zapada.

Un alt traseu favorit de-al meu care porneste din centrul Brezoiului. Lasati-va masina in parcarea de langa pod, treceti podul, mergeti spre stanga pana dati de paraul Doabrelor, care urca printre case si urmati drumul. in partea dreapta e un izvor din care puteti lua apa, mai exista unul la vreo trei ore de mers, insa greu de gasit. Dupa ce se termina casele veti ajunge in fata unor bolovani imensi de conglomerat, denumite Melcii Doabrelor. Poteca urca pe muchia povarnita, alunecoasa si plina de pietris din dreapta, scotindu-va la unul din stalpii de inalta tensiune dupa aproximativ o ora.

Poteca se domoleste, iar dupa vreo jumatate de ora va scoate pe varful unei stanci masive, rotunde si prapastioase de pe care se pot vedea o parte din Stancariile Betelului. Mare grija cum calcati, poteca e foarte ingusta, plina de radacini si frunze, iar stanca se macina si e plin de pietris rotunjit. Prapastia din dreapta e suficient de adanca incat sa va ingaduie sa repetati rugaciunea pana ajungeti jos. Dupa ce scapati de bucata asta, destul de scurta, o sa ajungeti intr-o sa cu o stanca inclinata in stanga si o padure de fag in dreapta. Urmariti marcajele pe fagi pana ajungeti aproape de albia paraului Betel. Inundatiile din 2014 au rupt o bucata destul de zdravana din poteca, asa ca va trebui sa cautati o zona suficient de joasa pe unde sa coboriti.
Treceti peste parau si urmati drumul de vizavi in amonte. Acesta se va termina in scurt timp si va deveni o poteca, iesind in capatul superior al Doabrelor, trecand pe langa vechea casa a lui Todorof. Marcajele va vor scoate in Poiana Sulitei, un catun locuit de cateva familii care inca mai pastreaza traditiile locului. Marcajul cu cruce rosie continua peste muchie catre Calinesti, dar e dat extrem de prost si e dificil de urmat. Desi am fost de mai multe ori in zona, n-am nimerit acelasi drum de doua ori. in plus, muchia crenelata dinspre est e cu mult mai spectaculoasa.

Ideal ar fi sa parcurgeti zona cu cineva care a mai fost. in caz ca nu, in varful poienii veti gasi un drum care coboara catre est si marcajul cu banda albastra. Urmariti banda pentru circa jumatate de ora, coborand pe drumul de car pana cand acesta face un ac de par spre dreapta, incepand sa urce usor. Padurea se termina brusc in punctul in care incepe din nou sa coboare, pe unul din copaci fiind inca vizibil un vechi triunghi rosu. Aici parasiti drumul de car si o luati la stanga fix pe marginea padurii urmand marcajul triunghi rosu, mult mai vizibil ceva mai jos. Continuati pe muchie in coborare catre stanga, pana cand intalniti in fata primele lame de piatra. in dreapta e o ravena plina de cazaturi pe care o veti cobori in traversare spre stanga, tinand tot timpul stancile aproape. Poteca va redeveni vizibila si veti regasi marcajul atat pe copaci cat si pe stanca. Dupa o serie de stanci, lame si creneluri de toate formele veti urca pana la o lama incredibil de ingusta, sfidand parca gravitatia.

Continuati spre stanga, coborand printr-o alta ravena plina de cazaturi si rugi, tinand din nou stanca aproape, in partea stanga. Nu mult mai in fata o sa aveti un perete vertical cu un bolovan agatat in partea de sus, de parca ar sta gata sa cada. Poteca se inscrie din nou in urcare usoara printr-un sunt sapat in roca de catre natura. Veti ajunge in marginea Vaii Vacarilor, iar monstruozitatea paralelipipedica de peste vale se numese Piatra Vacarilor. Poteca se inscrie pe curba de nivel, devenind o brana extrem de ingusta si expusa, aducand stancile in partea dreapta. Copacii din imprejurimi dau un fals sentiment de siguranta, asa ca pastrati-va atentia. De aici inainte poteca se afunda in padure, urmand muchia pana in Calinesti, unde ar fi bine sa aveti a doua masina.